Aproximativ zece activiști ai Greenpeace au escaladat vineri fațada Sagrada Familia, din Barcelona, purtând pancarte cu mesaje de eliberare a membrilor echipajului unei nave a organizației aflați în arest, de la sfârșitul lunii septembrie, în Rusia, relatează AFP.
Pe una dintre fațadele bazilicii, operă a arhitectului catalan Antoni Gaudi, activiștii, echipați cu corzi de susținere, au desfășurat pancarte cu fotografii aparținând celor 30 de colegi ai lor aflați în arest în Rusia, însoțite de cuvântul „Libertate”, scris în trei limbi, și anume în engleză, spaniolă și catalană.
Manifestanții au rămas aproximativ trei ore atârnați de fațadă. „Am ales Sagrada Familia pentru că este cunoscută în lumea întreagă. Vrem să transmitem un mesaj de libertate pentru colegii noștri în lumea întreagă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Greenpeace din Barcelona, Luis Ferreirim.
„Arctic Sunrise”, care naviga sub pavilion olandez, a fost abordată în Marea Barents, pe 19 septembrie, de către un comando al Pazei de Coastă ruse, iar membrii echipajului său – 30 de persoane, dintre care 28 de activiști ai ONG-ului, de 18 naționalități diferite – au fost plasați în arest la Murmansk, în nord-vestul Rusiei.
Activiștii au fost reținuți în momentul în care încercau să desfășoare o pancartă pe o platformă a gigantului rus Gazprom, pentru a protesta față de extracțiile petroliere din Oceanul Arctic.
Începând din septembrie, cazul „Arctic Sunrise” a stârnit un val de proteste în mai multe țări. La 5 octombrie, mii de persoane au manifestat la Londra, Helsinki, Paris, Stockholm sau Viena în semn de susținere a echipajului navei.